A te accepta nu inseamna a te impaca. În zilele noastre o teză comună este să te accepti pe sine. Dar cum trebuie înțeles acest lucru? Să te iubești pe tine însuți sau să te împaci cu neajunsurile tale A te iubi pe tine însuți este, de asemenea, neclar - să-ți satisfaci slăbiciunile și dependențele și ce nu-ți place la tine - probleme, neajunsuri - să înduri și să suferi? Desigur că nu. Conceptul de acceptare este unul foarte complex. Dacă începi să o iei la propriu, pare să te mănânci pe tine însuți, adică. autodistrugerea...si asta se asteapta, oamenii invidiosi il provoaca. Dar acest lucru se poate spune despre creaturile primitive. Dar oamenii o iau și pe această cale: se mușcă cu conștiință și vinovăție, nerecunoscând greșelile, sau își chinuiesc interiorul cu măști de prefăcătorie. Să revenim la legenda lui Oedip din tragedia lui Sofocle. Oedip, fiul regelui Laius și Iocasta, care a domnit la Teba, a fost lăsat în munți pentru a fi devorat de animalele sălbatice, pentru că... Oracolul ia spus lui Laius că fiul său îl va ucide. Dar Oedip a fost salvat și a trăit în curtea regelui și a reginei, care erau considerați părinții săi. Era fericit de viață, dar îl chinuia nevoia de a înțelege, de a afla mai multe despre sine. Și de la Oracol află că este destinat să-și omoare tatăl și să împartă patul cu mama lui. Oedip fuge din țară. Pe drum, îl întâlnește pe regele Laius și îl ucide într-o ceartă, fără să știe că este tatăl său. Apropiindu-se de Teba, își salvează țara natală rezolvând ghicitorile Sfinxului, iar drept răsplată primește mâna lui Iocasta. Trăiește în pace și demnitate alături de mama celor doi fii și a celor două fiice ale sale, fără să știe că este și mama lui. Dar o ciumă vine la Teba, iar Oedip, din nou de la Oracol, află că ciumă se va termina când ucigașul tatălui său va părăsi țara. Oedip se acceptă ca fiind cel care și-a ucis tatăl și s-a culcat în pat cu mama lui, își scoate ochii, pentru că nu putea să-și vadă, să-și recunoască tatăl și mama. Își dă seama de greșelile sale sau, s-ar putea spune, începe să vadă lumina, se privește pe sine din afară; și își înțelege esența în acel moment și părăsește împărăția. Este ca și cum s-ar distruge singur pe sine, ispășind păcatele, dar în același timp creează el însuși pe altul. El devine un pustnic, un erou al Destinului. Oedip, așezat pe tron, bucurându-se de beneficiile care i-au fost oferite, a hotărât cu îndrăzneală să înțeleagă structura personalității sale, Sinele său, și s-a repezit în căutarea adevărului despre sine. S. Freud în lucrarea sa „Interpretarea viselor”, atingând legenda lui Oedip, compară supravoința zeilor cu dorințele ascunse ale oamenilor: „Dorințele profunde reprimate ale unui copil duc la realizarea lor într-un vis.. . și aflăm despre ele - în nevroză, prin efecte inhibate... efecte înrobire comparabile cu ceea ce poate rămâne ca o lipsă totală pentru erou”. Adesea, unei persoane îi este frică să-și urmeze dorințele, îi este frică să-și înfrunte esența, îi este frică de greșeli și pedepse, deoarece această cale este unică și încă necunoscută: cum să o treci? Dar numai Evenimente: victoriile și înfrângerile îl pot îndrepta înainte, către un nou eu. Pentru a deveni diferit, trebuie, parcă, să accepți, să trăiești până la capăt subiectivitatea, esența ta și să mori pentru a te naște din nou. O persoană nu doar reacționează și percepe realitatea, el o creează, așa cum se creează pe sine.