“Trupul mi-a fost dat - ce să fac cu el, așa unul și așa al meu? Pentru bucuria de a respira și a trăi liniștit, Cui, spune-mi, să-i mulțumesc?...” Osip Mandelstam Un simptom teribil al timpului nostru este nepotrivirea dintre minte și corp. Conștiința își trăiește propria viață, corpul – propria sa. Ce ar prefera o persoană modernă - să aibă un corp slab, dar un halat frumos, sau să-și îmbrace o cămașă grosolană pe un corp elegant și sănătos? Vai! Trupul este îngropat sub dărâmăturile orientărilor culturale la modă [3]. Dar trupul este o sursă de bucurie și plăcere. Emoțiile își au originea în corp. O persoană experimentează realitatea lumii doar prin propriul său corp, prin sentimente. Este fericit un „rege” care are un corp bolnav? Când o persoană se simte bine, atunci percepe subtil și acut lumea din jurul său și invers, când este deprimat, lumea își pierde strălucirea și devine gri și plictisitoare. Când corpul este „mort”, o persoană are dificultăți în a percepe influența mediului, capacitatea sa de a răspunde la situații este dificilă, pare a fi detașată. „O persoană moartă emoțional este îndreptată spre interior: sentimentele și acțiunile sunt înlocuite cu gânduri și fantezii, iar realitatea este compensată de imagini. O astfel de persoană dezvoltă adesea o activitate mentală excesivă, care înlocuiește contactul cu lumea reală și creează o viață falsă. În ciuda activității mentale, „moartea” emoțională este vizibilă la nivel fizic, corpul rămâne „mort” și lipsit de viață” [1] Conform lui A. Lowen, fondatorul bioenergiei, ne pierdem corpul în copilărie. Îl abandonăm atunci când devine o sursă de durere și umilire [2]. Eul nostru încetează să-l mai simtă, îl „ucide” pentru a supraviețui. De exemplu, astfel de comportamente inocente și naturale pentru un copil, cum ar fi alergarea, țipatul, plânsul, irita adulții. Ei cer ca copiii să se comporte „decent”. Pentru mulți copii, lista comportamentelor interzise pentru care vor fi pedepsiți este foarte lungă. La ce duce această pedeapsă? Până în punctul în care copilul trebuie să suprime impulsurile naturale ale corpului. Rezultatul: senzualitate distrusă, surditate emoțională, lipsa sentimentului de plinătate a vieții, apatie, tulburări psihosomatice... Sau, imaginați-vă un bebeluș care a fost alăptat. Sta întins acolo și deodată începe să plângă: se pare că nu a fost hrănit suficient sau altceva. Apoi mama obosită se repezi spre el cu ochi plini de ură: „Despre ce țipi, așa ticălos?!” Tocmai te-am hrănit.” Acesta este un șoc teribil pentru copil. Copilul se calmează de frică. A învățat prima sa lecție din viață: dacă vrei plăcere, nici nu încerca să țipi. Orice plăcere este interzisă, crede el, dacă vrei ceva, vei avea mari necazuri... Bebeluşul devine tăcut, iar mama rezumă cu admiraţie: copilul a devenit ascultător. Și ea nu știe că există un nevrotic în cărucior...” [3] Conflictul dintre corp și minte provoacă simptome nevrotice, schizoide, schizofrenice. Statisticile arată că schizofrenia în societate este în creștere. Dacă pe vremea lui Freud starea nevrotică tipică a pacienților era isteria, atunci dificultatea mentală a timpului nostru este schizoidismul. Tipul schizoid conform lui Lowen este o persoană care este separată, detașată, a pierdut atașamentul, tinde să se depersonalizeze și își exprimă problemele cu intelectualizări semantice și formulări tehnice... [1] Astfel de oameni sunt considerați „normali” în societatea modernă. De asemenea, considerate „normale” sunt respingerea inerentă a dragostei romantice, sexul compulsiv, munca mecanică și aspirațiile egoiste. Gurevich observă că, în Grecia antică, o persoană care se străduiește să câștige mai mult decât este necesar pentru a-și satisface nevoile ar putea trezi suspiciuni. Omul epocii noastre este o altă chestiune. Dimpotrivă, experimentează disconfort dacă reușește doar să câștige suficient pentru a trăi [3]. Este absolut necesar să mărim capitalul și să mai cumpărați câteva apartamente. În plus, o persoană în societatea modernă în mod constant.