De la autor: Articolul va fi de interes pentru cei care sunt obișnuiți să îndeplinească așteptările celorlalți. Despre importanța și prioritatea propriilor gânduri și sentimente, despre sinceritate și deschidere fără măști... Există ceva respingător în dorința oamenilor de a apărea și de a arăta mai bine decât ei scriu despre asta și înțeleg că scriu despre a mea proiecție - eu sunt așa. Toată viața încerc să fiu bun, corect, mi se pare că așa sunt mult mai bun decât sunt în realitate. Conduc cu un taximetrist care se comportă foarte corect, chiar și exagerat, tușește și își cere scuze. Inspectorii la locul de muncă întreabă măsurat, totul conform instrucțiunilor, să se comporte corect. Este clar că aceasta este treaba lor. Și am o singură dorință cu astfel de oameni rătăciți - să-i scutur și să spun - să-i reînvie!!! Unde ești? La urma urmei, ești unic!? De ce îți negi natura? Da, nu ești perfect, ești o persoană cu propriile tale slăbiciuni, sentimente, poți fi supărat, frică, simți durere, resentimente - nu este aceasta confirmarea că ești încă în viață. Altfel, de ce să trăiești? Uită și uită de sentimentele tale, visele tale, fă ceea ce așteaptă alții - justificându-te prin ceea ce este acceptat în societate, care este acum canonul culturii, imaginea unui om de afaceri, imaginea unei femei de succes etc. În spatele tuturor acestor acțiuni corecte, nu văd o persoană în viață, cu suflet. Se simte ca nu au suflet. Sau au abandonat-o, au ascuns-o adânc și nu o trăiesc, nu o simt. De unde știu toate astea? Simt că eu sunt așa, dar în speranța că dacă observ asta la alții, atunci sunt pe calea cea bună să-mi urmez dictaturile sufletului, sentimentele, viața mea. Dar tot nu poți fi bun și corect pentru toată lumea. Canoanele se schimbă, culturile sunt diferite, iar timpul le schimbă, din fericire universul are mult timp înainte și poate schimba canoanele, standardele și poate vedea cum reacționează oamenii la ele. Nu voi intra în detalii despre faptul că de multe ori alți oameni stau în spatele tuturor tiparelor și modei, urmărindu-și propriile obiective. Vreau doar să spun că sufletul meu este unic și unul singur și nu vreau să-mi pierd timpul neprețuit de viață justificând speranțele celorlalți, respectând standarde și canoane, vreau să-mi dezvălui sufletul, personalitatea în fiecare acțiune, în fiecare moment, pentru mine asta nu are preț! Și înțeleg că cineva nu mă va înțelege, cineva mă va judeca, cineva va spune ce cuvinte „pompoase” - accept asta, prețuiesc opinia ta - la urma urmei, ai făcut primul pas spre realizarea sufletului tău, nu modă) ) observându-ți proiecțiile, iritația, admirația și dezvăluindu-te prin ea. Fiecare își alege calea – a mea este așa...