Subiectul traumei psihologice din copilărie întotdeauna în grup evocă o mulțime de sentimente în rândul părinților: unii simt furie, alții simt indignare, unii simt simpatie pentru copil. Dar cel mai dominant sentiment din grup este frica. Părinților le este foarte frică de acest subiect. Nu numai pentru că nu înțeleg cum să-l ajute pe copil, ci pentru că adesea, după ce părinții învață cum să facă față, ei încă simt frică și neputință. Și tocmai aceste sentimente care apar la părinți îngreunează acest subiect Datorită faptului că subiectul nu este ușor, aș dori să evidențiez trei aspecte care vor ajuta la înțelegerea mai bună a acestui subiect Pentru a-i ajuta pe copiii traumatizați și părinții înșiși trebuie să înțeleagă bine ce li se întâmplă: ce simt, simt și ce fac ca urmare a sentimentelor lor atunci când copilul se comportă, din punctul de vedere al părinților, într-o manieră dificilă. Avem un procent foarte mare de oameni care nu își pot înțelege sentimentele și nu pot exprima ceea ce simt în acest moment anume. După cum a remarcat colegul meu psiholog, „poporul nostru rus simte furie și ceva neplăcut”. Și acesta este ceva neplăcut și sentimentele de furie (și în spatele furiei, de fapt, se află sentimentul nostru de neputință, impotență) ne influențează acțiunile în momentul comportamentului „dificil” al copilului. Mai mult, dacă nouă înșine ne este greu să ne înțelegem emoțiile și ne este greu să le numim, atunci ne este și greu (și poate dublu greu) să înțelegem ceea ce simte copilul nostru. Ne este greu să înțelegem că în spatele agresiunii copiilor pot exista și sentimente de neputință și inutilitate. Și când nu putem înțelege sentimentele unui copil, ne este greu să-l ajutăm. Și până și gândul la un copil rănit provoacă frică. Și întrebările obișnuite de la părinți care apar în această etapă: „Ce ar trebui să fac dacă începe să se bată cu membrii gospodăriei, să ne taie mobila, să înjure etc.?” Adică, cu alte cuvinte, ei spun: pot face față sentimentelor mele în momentul agresiunii lui Și în ultimul rând, dar și foarte important. Părinții înșiși vin uneori cu copii dificile. Și în acest copil traumatizat se pot vedea pe ei înșiși în copilărie. Copilul poate acționa pentru ei doar ca o amintire a propriei experiențe traumatice. Și atunci este foarte greu pentru părinți să-și controleze starea emoțională și să analizeze ceva. Pur și simplu se tăvălesc în traumele lor. Și încep să se enerveze pe copii și să plângă cu ei și să se învinuiască și cu ei. Prin urmare, în cursurile noastre, îi învățăm pe părinți, în primul rând, să fie conștienți de emoțiile pe care le provoacă cutare sau cutare subiect. De ce le este greu sau ușor? Te învățăm să fii conștient de sentimentele tale, să le numești, iar asta asigură jumătate din succes. Îi învățăm să-și recunoască sentimentele. Că părinții au dreptul să fie supărați pe un copil și să se simtă neputincioși și uneori nu atotputernici. Ce este trauma psihologică. Dar cel mai mult îmi place definiția pe care o dau psihoterapeuții germani - experiențele copilului într-o situație în care a existat o amenințare la adresa vieții sau a personalității, sau așa percepută de el. A doua parte este foarte importantă, că nu a existat o amenințare obiectivă la adresa vieții, dar așa o percepe copilul. De exemplu, dacă părinții ignoră zi de zi nevoia copilului de acceptare, aprobare și iubire, atunci din punctul de vedere al copilului acesta va fi considerat abuz emoțional și perceput ca o amenințare vitală pentru viață. Când un copil suferă de violență (fizică, psihologică, neglijarea nevoilor copilului etc.), personalitatea pare să se împartă în două părți. A) Prima parte - în această parte a personalității există multă vinovăție distorsionată și hipercontrol. Vinovăție distorsionată: „E vina mea că sunt insultat pentru că nu mă culc la timp.” Hipercontrol: „Dacă controlez totul și pe toată lumea, atunci nu se va întâmpla așa ceva.” B) A doua parte a personalității - există multă agresivitate în această parte. Copiii, ca toți oamenii normali, sunt supărați pentru ceea ce li se întâmplă."