„Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:29) Acceptarea și smerenia sunt două concepte care sunt adesea comparate între ele. Pentru mulți sunt identice, dar să încercăm să ne dăm seama. Dacă ne întrebăm ce asociații apar atunci când ne gândim la acceptare și umilință. Cred că mulți vor răspunde: pace, liniște, liniște, concentrare, armonie, iar unii vor spune smerenie, pasivitate, inactivitate, răbdare. Fiecare dintre noi are propria noastră experiență personală și și-a format semnificații și idei cu privire la diferite concepte și, prin urmare, atunci când comunicăm cu oamenii, ar trebui să clarificăm ce înseamnă aceștia prin cutare sau cutare termen sau cuvânt. Folosim această tehnică în sesiuni când lucrăm în CBT, cerând clientului să definească cuvântul pe care îl folosește. De exemplu, ce înseamnă să fii „perfect”, „învins”, „proscris” Acceptarea, așa cum o înțelegem în ACT, poate fi definită ca procesul psihologic de recunoaștere și conștientizare a realității actuale, inclusiv a sinelui. alte persoane și mediul înconjurător. Aceasta înseamnă că o persoană este conștientă și acceptă ceea ce se întâmplă și nu se luptă cu el, ci ia o poziție de observator care îi permite să înțeleagă că este mai mult decât o emoție, gând sau acțiune. Acceptarea presupune să fii conștient de experiențele și gândurile tale, precum și să-ți asumi responsabilitatea pentru activitățile tale, atât interne, cât și externe. În acceptare, recunoaștem prezența conflictului intern și îi permitem în mod conștient să existe, comitând astfel un act curajos, ca o persoană care a decis să privească în abis. Acceptarea este o strategie adaptativă care permite unei persoane să facă față provocărilor vieții și construiți relații sănătoase cu sine și cu ceilalți. La ACT folosim adesea metafora „Mlaștină” pentru a încerca să explicăm esența acceptării. Cu cât o persoană, blocată într-o mlaștină, este mai nervoasă și face un număr nesfârșit de mișcări, cu atât este atrasă mai mult în mlaștină, fără a-i oferi șansa de supraviețuire lexicul din creştinism. Înseamnă acceptare și supunere față de o putere superioară - voința lui Dumnezeu. Sfinții Părinți ai Bisericii scriu că smerenia constă în a te recunoaște mai jos decât toți ceilalți, din moment ce alții sunt mai inteligenți și mai superiori decât tine. Smerenia se referă la isprava creștină, pentru că o persoană, umilindu-se, învinge păcatul de moarte – mândria și se predă voinței lui Dumnezeu, urmându-L pe Hristos. Aceasta este o alegere activă și voluntară a unei persoane, o luptă constantă cu pasiunile sale. O persoană refuză onoarea, gloria și onorurile. O persoană umilă nu este jenată, nu se ceartă și suportă insultele cu bunăvoință. Umilința este adesea combinată cu cuvântul smerenie, adică. înțelepciune cu lumea, atât externă cât și internă. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că smerenia este „pacificarea gândirii”, adică. limitarea cognițiilor disfuncționale, așa cum am spune în CBT Dacă considerăm umilința ca o stare psihologică, atunci apare atunci când o persoană își dă seama de nesemnificația sau limitările sale în fața a ceva mai puternic sau mai important. Umilința este uneori văzută ca acceptarea pasivă a evenimentelor fără a participa activ la schimbarea situației. În înțelegerea cotidiană, există o anumită notă de deznădejde și tristețe în percepția smereniei, care nu corespunde interpretării smereniei în tradiția creștină, așa cum o putem găsi în literatura creștină. În perspective psihologice, acceptarea și umilința pot fi privite din perspective diferite. Psihologii ACT încurajează acceptarea și conștientizarea realității actuale ca cheie pentru dezvoltarea strategiilor sănătoase de rezolvare a problemelor și atingerea bunăstării emoționale. Există opinii conform cărora smerenia poate fi utilă pentru atingerea păcii interioare și reducerea stresului, dar experții notează că ea trebuie asociată cu acceptarea activă a situației și căutarea unor modalități constructive de dezvoltare și schimbare În orice caz, ambele concepte sunt utile dezvoltarea flexibilității și adaptabilității psihologice, deși fiecare concept are propriile sale