De la autor: Odată în copilărie, ca răspuns la mesajele părinților, am luat o serie de decizii importante de viață. Atunci și acolo aceste decizii ne-au ajutat să supraviețuim și la momentul adoptării lor erau singurele corecte. Acum am crescut. Să ne dăm seama dacă acele decizii din copilărie ne ajută la vârsta adultă. Poate că unele decizii de acum nu ajută, ci împiedică viața? Poate că este timpul să schimbăm unele decizii? „Nu fi copil” Copiii mai mari primesc adesea acest ordin. În ei sunt puse speranțe, devin „primi asistenți” și bone pentru copiii mai mici. Astfel de copii încep să poată face totul și să își asume responsabilitatea de la început. Un astfel de comportament copilăresc este adesea foarte benefic pentru părinți și ei se străduiesc să-l întărească: „Este atât de bine că ești atât de independent aici!” Dar dacă un copil atât de independent și „adult” începe brusc să se comporte în conformitate cu vârsta lui reală: întrebă să fie ținut, făcând zgomot, răsfăț, să-ți fie frică de întuneric, atunci poate fi întâmpinat cu nedumerire și iritare din partea părinților săi: „Ei, cât de mic ești?!” „Ești deja atât de mare, rușine pe tine!” „Și am crezut că aș putea deja să am încredere în tine ca adult.” Adesea motivul pentru astfel de strategii de parenting este din nou starea ego-ului mamei a Copilului, care vrea ca acesta să rămână singurul copil și obiect al atenției. Și făcându-și copilul să devină adult dincolo de anii lui, mama primește imediat câteva beneficii secundare inconștiente: copilul ei interior este calm și înconjurat de atenție, copiii mai mici sunt sub supraveghere, iar dacă soțul ei o părăsește, copilul mai mare va putea ai grijă de ea apar și adulții mici în familii, unde părinții înșiși se comportă ca niște copii (scandaluri, abuz de alcool) sau un astfel de copil este crescut de unul dintre părinți care, din cauza circumstanțelor, se dovedește a fi neajutorat (de exemplu. , o mamă paralizată sau bolnavă mintal). Atunci un astfel de copil devine adult și independent involuntar și își asumă funcția parentală în raport cu proprii părinți Decizia Copilul poate raționa astfel: „Când mă comport ca un copil și îmi satisfac nevoile, nu mă ridic la înălțimea așteptărilor. și pot pierde dragostea Când mă comport ca un adult - ei mă iubesc. Asta înseamnă că trebuie să fiu adult, serios și atunci ei mă vor iubi mereu.” Dar aceasta este o decizie. Deși soluția poate fi: „A fi copil este periculos. Voi evita tot ceea ce este copilăresc.” Consecințele La vârsta adultă, o persoană cu o astfel de decizie se va simți vinovată pentru că a afișat un comportament copilăresc. Îi va fi greu să se distreze, să se relaxeze și să se prostească. În mod subconștient, se va teme de răzbunare pentru copilăria sa. Îi va fi greu să se înțeleagă cu copiii. La urma urmei, pentru a te juca cu un copil, în acest moment tu însuți trebuie să fii în starea ego-ului unui copil. Și ca urmare a interdicției, acest lucru este aproape imposibil și pot apărea probleme în construirea relațiilor cu sexul opus. La urma urmei, starea ego-ului copilului este responsabilă de îndrăgostire, cochetărie, sex („Părinte, adult, copil în viața sexuală” https://www.b17.ru/article/57664/) Există puține emoții , spontaneitate, curiozitate în viața lui. Uneori el însuși înțelege că nu trăiește, ci îndeplinește o funcție. El este mereu adunat, concentrat și nu întârzie niciodată. Ziua lui este redusă la elemente din jurnal și nu are absolut nici timp sau dorință de prostii. De asemenea, are o teamă de a „arăta prost”, de a fi nepregătit/incompetent și de a fi într-o poziție stupidă.