I'm not a robot

CAPTCHA

Privacy - Terms

reCAPTCHA v4
Link



















Original text

Cele două emoții sociale cele mai accesibile pentru gestionarea societății sunt rușinea și vinovăția. Sunt sociali pentru că pot fi experimentați doar în fața cuiva, chiar dacă acest cineva este în imaginația noastră, deci sunt sociali. Rușinea este una dintre cele mai neplăcute și dureroase experiențe pe care le poate trăi o persoană. Este descrisă ca o dorință de a cădea în subteran, de a dispărea, de a se evapora. În esență, aceasta este o dorință de autodistrugere cauzată de o scădere a respectului de sine. Într-un fel, există foarte puține lucruri plăcute și constructive. Aceasta este o emoție de neputință globală. Sentimentul de rușine apare atunci când nu suntem ceea ce ne-am dori în ochii celorlalți și poate fi atât de insuportabil din punct de vedere subiectiv, încât poate conduce. o persoană să se sinucidă. Rușinea rezultă din distrugerea unei imagini de sine pozitive la care au fost martori alții. Imaginea lui „eu” (sau altfel „fața noastră publică”, un set de idei despre noi înșine) este necesară pentru a ne găsi un loc în societate. Suntem creaturi complet sociale, așa că bunăstarea noastră depinde direct de conexiunile noastre cu alți oameni. Dacă suntem percepuți ca frumoși, inteligenți, interesanți etc. oameni, probabilitatea ca vom avea o mulțime de contacte sociale crește. Acesta este motivul pentru care prețuim atât de mult „fața” noastră publică - ne ajută să fim dezirabili în societate. Pierderea „faței” reprezintă o amenințare serioasă pentru noi, care ne cufundă într-o criză psihologică. Deosebit de sensibile la acest subiect sunt persoanele ale căror atitudini profunde sunt legate de interacțiunea cu alți oameni. O persoană predispusă la sentimente de rușine poate fi foarte dependentă de opinia publică. Îi este foarte frică de condamnări și aprecieri negative, așa că iese din cale ca să nu se facă de rușine. Este un perfecționist cu simțul datoriei umflat, ia cu greu cele mai mici eșecuri, trăiește în tensiune constantă, este predispus la fobii sociale, epuizare emoțională și depresie. Este important să spunem că rușinea și vinovăția aparțin grupului de emoții „egoiste”, când „eu” nostru este în centrul atenției, parcă ne vedem prin ochii celorlalți și diferă de alte emoții, de exemplu, bucurie și tristețe etc. Emoțiile „egoiste” sunt întotdeauna asociate cu percepția despre noi înșine prin ochii celorlalți, astfel încât în ​​mod subiectiv măresc sau scad greutatea noastră socială și afectează relațiile reale cu ceilalți. Tocmai de aceea emoțiile „egoiste” sunt periculoase. Când se manifestă peste măsură, riscul de a ajunge într-o situație psihologică dificilă crește. De ce este mai bună vinovăția decât rușinea? Când ne simțim rușine, vrem să fugim, să ne ascundem de toată lumea. Când simțim vinovăția, suntem chinuiți de conștiința că am provocat un rău cuiva și dorim să-l corectăm (a face reparații) O serie de psihologi cred că vinovăția într-o formă sănătoasă este unul dintre indicatorii sănătății mintale a unei persoane, deoarece sentimentul de vinovăție este un fel de reglator al comportamentului nostru care presupune prezența moralității și urmărirea dreptății. Este important ca sentimentul de vinovăție să nu se transforme în patologie, atunci această afecțiune poate fi numită vinovăție nevrotică. O persoană cu un sentiment de vinovăție este gata să-și asume responsabilitatea și să ceară iertare. Diferența este că rușinea se bazează pe pedepse externe, în timp ce vinovăția se bazează pe controlul intern. Rușinea este întotdeauna egoistă și cauzată de dorința de a se conforma normelor sociale, iar vinovăția ajută la corectarea situației și menține o persoană în cadrul normelor sale personale. Prin urmare, este important să înveți să transformi rușinea în vinovăție, dacă aceasta este de fapt apare. Rușinea este întotdeauna asociată cu cenzura întregului sine, iar vinovăția este doar cu cenzura față de ACȚIUNEA cuiva. Pentru a face distincția între sentimentele de rușine și vinovăție, acordați atenție accentului pus. De exemplu, a-ți recunoaște responsabilitatea pentru daune măsurabile este pasul potrivit în rezolvarea situației. Astfel te vei concentra nu pe autoflagelare, ci pe corectarea greselilor. Doar nu te lăsa dus :)