Vorbirea este cea mai înaltă funcție mentală (HMF). Vygotsky a susținut că HMF-urile pot fi dezvoltate numai în procesul de ontogeneză cu participarea directă a societății. În psihanaliza, primele cuvinte au fost asociate cu acțiunea, rostirea unui cuvânt este deja o acțiune. Discursul, etapele și trăsăturile sale de dezvoltare au fost luate în considerare de un număr de autori: Vygodsky, Ushakova, Piaget și alții. Jean Piaget a examinat trăsăturile dezvoltării vorbirii în lucrarea sa „Vorbirea și gândirea unui copil”, autorul vorbește despre diferențele dintre vorbirea unui copil și vorbirea unui adult și trage concluzii pe baza cercetărilor efectuate pe baza „Casa bebelușului”. Piaget propune clasificarea vorbirii copiilor. În primul rând, a împărțit conversațiile copiilor în două mari grupuri: # Egocentric # Socializat Prin vorbire egocentrică se înțelege vorbirea unui copil în care copilul nu este interesat dacă îl ascultă sau nu. După cum spune însuși autorul: „Acest discurs este egocentric, în primul rând pentru că copilul vorbește doar despre el însuși, tocmai pentru că nu încearcă să ia punctul de vedere al interlocutorului Piaget împarte discursul egocentric în: - 1 - Ecolalia (repetiție ) - copilul repetă silabe și cuvinte de dragul plăcerii, tocmai așa, acest discurs nu poartă o orientare socială. Prezentă în mod normal la copiii sub 2 ani. -2- Monolog - copilul vorbeste singur, ca si cum ar gandi cu voce tare. Pentru ca un copil să facă ceva, acesta trebuie să fie însoțit verbal. Copilul își însoțește acțiunile cu cuvinte -3- Un monolog pentru doi, sau un monolog colectiv, este cea mai socială formă dintre toate varietățile egocentrice de limbaj. Potrivit lui Piaget, tipurile de vorbire egocentrică sunt folosite de copiii sub 7 ani, în funcție de situație, nevoi și nu este atât un mijloc de comunicare, cât la adulți, ci mai degrabă o acțiune auxiliară. Apoi putem vorbi despre debutul etapei 4 de dezvoltare – informație adaptativă – în această etapă copilul reușește deja să forțeze interlocutorul să se asculte pe sine și să-și transmită gândul. În această etapă, de obicei, nu zăbovesc mult și trec la dialoguri. Este un discurs adaptiv care generează dialoguri, iar acesta este deja un discurs socializat.