Am o întrebare pentru tine: cum îți alegi hainele pentru tine Presupun că mergi la un magazin, cauți o rochie care îți place, uită-te la ea? preț, iar în cabina de probă stabiliți dacă este mărimea potrivită pentru dvs., stilul, schema de culori, lungimea etc. Și dacă rochia ți se potrivește din toate (sau mai multe) privințe, te hotărăști să o cumperi Iar întrebarea mea este cauzată de nedumerire. De ce adoptăm o abordare atât de neglijentă în alegerea unei relații atunci când alegem o rochie care va aduna praf în dulapul tău în câteva sezoane? De ce nu cumpărăm haine care ne ciupesc și ne înțepă, ci alegem relații care ne sunt incomode? De ce refuzăm o achiziție care nu ne convine, dar ne este frică să renunțăm la o relație care nu ne convine? De ce închidem ochii la defectele inițiale ale relațiilor, în speranța că totul se va rezolva în viitor? Spune-mi, s-a întâmplat vreodată în viața ta să fi cumpărat un articol defecte, dar cu timpul a devenit de înaltă calitate? De ce nu ne cumpărăm o rochie când „a sosit deja timpul” sau „toată lumea este deja căsătorită, dar eu nu sunt” sau „părinții mei întreabă de nepoții lor” și intrăm în relații tocmai pe baza acestor criterii? De ce, dacă nu cumpărăm o rochie, știm că ne vom cumpăra alta, mai bună, dar despre relații credem că „trebuie să le păstrăm cu orice preț, altfel nu există bărbați normali acum”? De ce alegerea unei rochii este de câteva ori mai importantă decât relația pe care o vom „purta” în fiecare zi Începutul unei relații este potrivit? Încerc pe mine dacă o astfel de relație este potrivită pentru MINE. Sunt EU (va trebui să „le port” mai târziu), nu partenerul meu, nu părinții mei, nu prietenii mei. Sunt strânse, sunt plăcute pentru corp, mă simt liber acolo, mă simt confortabil în ele. Mă uit la care este „prețul” acestei relații, dacă plătesc prea mult sau dacă mă sacrific. Mă uit nu numai la aparență, ci și la din ce se construiește relația: există un loc, un timp, o dorință, un interes, un sentiment pentru mine acolo. Înțeleg că relațiile „de proastă calitate” se pot rupe în orice moment (de obicei nu este momentul cel mai oportun) și de obicei se rup cu buzna. Nu mă grăbesc să le „dezvolt” mai repede, în speranța că relația „dezvoltată” îmi va schimba partenerul și relația cu mine. Știu că oricine mă rănește acum, la început, mă va răni mai târziu. Abia acum rana lasă mici zgârieturi care se vor vindeca rapid, iar atunci acestea vor fi răni adânci care se vindecă mult timp și rănesc înainte de vreme rea. Nu mă grăbesc să-mi „înțeleg” partenerul (“oh, a avut o copilărie atât de grea” sau „trece printr-o perioadă grea din viața lui”), sunt atent dacă mi se potrivește ceea ce ni se întâmplă acum. Dacă ceva mă deranjează, nu sunt mulțumit de el, îi spun partenerului meu despre asta și apoi alegem cum putem elimina (și dacă este posibil) ceea ce ne deranjează. Când îi vorbesc partenerului meu despre neplăceri, îmi indic limitele pentru ca el să înțeleagă că sunt în relație. Dacă tac despre asta, partenerul meu nu va putea ști unde se termină și eu încep. Dacă tac, atunci nu sunt în relație, există doar Celălalt. Dacă tac, atunci valoarea celuilalt este prea mare pentru mine și valoarea mea este prea mică. Și mai devreme sau mai târziu, partenerul meu va arăta cât de puțină este valoarea mea: prin indiferență, trădare, ignorându-mă. O condiție necesară pentru „dobândirea” unei relații de calitate este o bună cunoaștere a ta: dimensiunea ta, neajunsurile tale, punctele forte. De asemenea, este bine să ai gust și stilul tău. Fii atent când încerci! Unele „relații” în care ați putea fi în cea mai mare parte a vieții. Lasa-i sa te faca fericita cu stima, Yulia Minakova.