De la autor: Articolul a fost scris pentru 27/12/12 S-ar părea că cuvintele sunt doar cuvinte. Termenul „normal” aplicat unei persoane. Atât de comun și... atât de dubios. Cuvântul „adecvat” este, de asemenea, oarecum obișnuit, dacă nu banal. Ne obișnuim cumva din ce în ce mai mult cu definiția „sintonic”, „personalitate armonioasă”. Amintiți-vă, în Statele Unite, cetățenii de culoare pot fi numiți „negri”, „afro-americani” sau „de culoare”, dar nu „negri”. În această respingere este istoria problemei, lupta pentru egalitatea raselor. Dar familiile în care copilul este crescut de un părinte, cel mai adesea mame, sunt numite „incomplete”. Nu există și aici stigmatizare, un efect de transcripție? Spune din nou această expresie „familie incompletă”, ce se întâmplă? Așa auzi: „Familie inferioară”. După părerea mea, o etichetă dăunătoare. O etichetă care oferă spațiu pentru manipulări precum „Sunt dintr-o familie monoparentală”, „Tata ne-a abandonat” și altele asemenea. Numim astfel de manipulări manipulări pasive. Individul, parcă, își redă povestea vieții din nou și din nou, uneori, poate, justificând prin „incompletitudine” refuzul de a-și asuma riscuri în viața lui, evitarea experimentelor și a jocurilor, convingându-se pe sine și pe cei din jur de inviolabilitatea scenariului. Se pare că așa se dovedește: „Sunt inferior și va trebui să iei socoteală cu asta”, „Sunt inferior” și trebuie să intri în poziția mea.” Nu cunoaștem destule cazuri în care o „mamă singură” crește un fiu talentat, practic, în absența celebrei „creșteri masculine”? Și, dimpotrivă, într-o „familie cu doi părinți” situația poate fi uneori extrem de tensionată și nervoasă, în cele din urmă aruncând pe cei dragi foarte departe unul de celălalt. Spațiul în care există familiile s-a schimbat. Există diferite reguli economice, îndatoririle și responsabilitățile sunt prezentate într-un mod nou. Și o familie modernă armonioasă, de asemenea, nu arată ca imaginea publicitară cu părinți veseli, frumoși, copii blonzi ca îngerași care se zboară într-o pajiște inundată de lumina soarelui. Religia și petrecerile încearcă să păstreze tradiția. Dar familia devine „postmodernă”, bazată nu pe tradiție, ci pe confort, nu pe aprobarea bătrânilor clanului, ci pe perspective sau interes reciproc unul față de celălalt. În abordarea cognitivă, se obișnuiește să se recurgă la tehnici de inventariere a credințelor. Dacă o astfel de muncă poate fi făcută de un individ, la fel poate și o familie. Evgheniei Uguşev