Oamenii vor să știe despre începutul vieții lor și cred că este corect. Ceva important va lipsi cu siguranță în societatea umană dacă copiii cresc pentru a deveni părinți, dar nu știu și nu recunosc ce au făcut mamele lor pentru ei la începutul vieții. Rezultatul recunoașterii rolului matern, dacă apare, nu va fi doar recunoștință și laudă, rezultatul principal va fi o reducere a propriei frici. Din fericire, au trecut zilele în care importanța mamei (sau a figurii surogat) la începutul vieții unui copil a fost adesea negata și s-a acceptat în general că în primele luni bebelușul avea nevoie doar de îngrijire fizică. Mai mult, se credea în general că atenția și afecțiunea părinților au dus la copii răsfățați (această idee era populară în special în familiile din clasa superioară). John Bowlby a adus o contribuție semnificativă la schimbarea opiniilor publice cu privire la această problemă. El însuși a fost crescut de dădaca sa Minnie, care i-a fost sprijinul matern. Bowlby își vedea de obicei mama la doar o oră pe zi după ceai. Când Bowlby avea 4 ani, bona Minnie a părăsit familia. Mai târziu a descris-o ca fiind o tragedie și o pierdere incredibilă pentru el, moartea lui Minnie ar echivala cu pierderea mamei sale. La vârsta de 7 ani, Bowlby a fost trimis la internat, iar mai târziu a scris lucrarea „Separation: Anxiety and Anger” în care a descris pentru el însuși oroarea acestei perioade. „Nu mi-aș trimite câinele la internat la vârsta de șapte ani.” Experiențele personale de viață ale lui Bowlby vor servi ca o lumină călăuzitoare în studiul său despre atașament și problema separării copiilor mici de familiile lor. Bowlby va lucra cu copii dezadaptați și delincvenți. Cu copiii care au fost evacuați din familiile lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vor aduce o contribuție enormă la schimbarea regulilor de vizitare a copiilor în spitale de către părinții lor (anterior, în multe spitale, părinților le era interzis să-și viziteze copiii, ceea ce avea cu siguranță un impact negativ asupra stării psihice și fizice a copilului). Bowlby va face echipă cu James Robertson pentru a produce un documentar, Two Year Old Goes to Hospital, care va ilustra impactul pierderii și suferinței asupra copiilor mici separați de îngrijitorii lor. Când își prezintă filmul la Societatea Psihanalitică Britanică, psihanaliștii nu vor fi de acord cu ipoteza lor și vor prezenta propria lor versiune conform căreia suferința este cauzată de elemente ale geloziei inconștiente a copilului (pentru că în film, mama era însărcinată, părerile lui Bowlby). să fie respins de psihanalişti, pediatri, mulţi psihiatri îi vor fi complet indiferenţi ideilor şi numai asistenţii sociali i-ar îmbrăţişa opiniile cu entuziasm. Îi va lua mai mult timp pentru ca teoriile sale privind lipsa de mamă (sau figura surogat) să fie adoptate de Organizația Mondială a Sănătății și să contribuie la schimbări radicale în îngrijirea copiilor internați în Europa. Acest lucru va duce, de asemenea, la o revizuire a regulilor de vizită și a recomandărilor privind tratamentul copiilor fără adăpost și al orfanilor. Cercetarea lui Bowlby va fi acoperită pe scară largă în literatura științifică populară și va sta la baza conceptului de „parenting bazat pe atașament”- +7(985)-527-31-87