Orice eveniment negativ provoacă durere și lasă o urmă pe sufletul și inima unei persoane. Cu cât persoana care experimentează evenimentul traumatic este mai tânără, cu atât consecințele sunt mai grave și mai profunde. În plus, toate acestea se pot transforma într-un proces cronic, dureros și prelungit. Cert este că în copilărie și adolescență, mecanismele de apărare nu s-au format încă și psihicul este cel mai vulnerabil Când primim o accidentare la nivel fizic, fie că este o fractură, tăietură, vânătăi sau arsuri, o simțim fizic. Trauma ne limitează, forțându-ne să ne schimbăm și să ne adaptăm la o nouă viață. Și doar acceptând situația și trăind prin ea, devenim mai înțelepți și mai maturi Orice impact în formă concentrată este o traumă. O persoană suferă o traumă atunci când i se întâmplă ceva groaznic sau când este martoră la ceva teribil că li se întâmplă altora. F. Ruppert a împărțit trauma în patru categorii: existențială, traumă de pierdere, atașament și relații sistemice. În traumele existențiale, există o amenințare la adresa vieții, iar emoția principală aici este frica de moarte. Exemplele includ: viol, intrarea într-un accident, dezastre naturale (cutremur, inundații), tentativă de omor. În trauma pierderii, sentimentul principal este singurătatea și teama de abandon. Aceasta ar putea fi moartea sau plecarea unei persoane dragi, pierderea unui membru, organ sau statut social. În trauma atașamentului, o persoană experimentează dezamăgire, neputință și furie. Acest lucru poate apărea atunci când un copil este respins de mamă, prin trădare, agresiune sau umilire. Când relațiile sistemice sunt traumatizate, toți membrii sistemului familial suferă. Emoții precum rușinea și vinovăția vin în prim-plan. Exemplele aici includ: incest, avort, crimă și secrete în familie, excepții din clan. Toate traumele dau naștere la conflicte interne la o persoană și la lipsa libertății de alegere. Deci, de exemplu, în traume existențiale, o persoană alege să renunțe sau să lupte pentru viață. În trauma pierderii, el alege să se agațe de trecut sau să renunțe la ceea ce a fost pierdut. În trauma atașamentului, o persoană se confruntă cu întrebarea de a avea sau nu încredere în lume, a iubi din nou sau a nu iubi. În caz de traumă în relațiile sistemice, ascundeți faptul a ceea ce a fost comis sau acceptați responsabilitatea pentru aceasta. O persoană traumatizată devine precaută față de mediul înconjurător, se simte neputincioasă și neputincioasă, viața sa obișnuită este schimbată de autolimitări și tipare repetate (scenarii). El evită experiențele traumatice repetate, nu își poate controla emoțiile. Se cunosc trei reacții străvechi la stres - „luptă, fugă, îngheț”. În zbor și luptă există un răspuns corporal și probabilitatea de rănire este scăzută. Dacă o persoană îngheață și nu există nicio reacție corporală, atunci probabilitatea de rănire este mare. De aceea, în lumea animalelor, un căprior, după ce a fugit de un prădător, se scutură de ceva vreme. Astfel, cu ajutorul unei reacții corporale, animalul este restabilit. În terapia orientată spre corp, există tehnici de scuturare cu scopul de a elibera emoțiile negative prin corp Dacă o persoană nu a răspuns corespunzător la traume, dar a arătat neputință, pasivitate și lipsă de inițiativă, atunci a ales rolul de. victima și poate rămâne blocat în problemă pentru o lungă perioadă de timp. Ulterior, sunt posibile personalitatea divizată, comportamentul infantil (blocat la vârsta rănirii și oprirea dezvoltării), trecerea de la victimă la persecutor (agresor), limitarea alegerii și adaptarea creativă, psihosomatica, codependența. Ca urmare a tuturor acestora, integritatea și armonia individului sunt încălcate, iar evoluția încetinește. Și din moment ce o persoană este o ființă psiho-sociobiologică, de aceea amprenta traumei poate fi jucată la toate nivelurile și în toate sferele vieții. O persoană traumatizată poate avea o distorsiune a realității, o imagine a lumii, un sistem de valori și credințe. Astfel, sarcina terapeutului este de a extinde imaginea clientului asupra lumii, de a ajuta la asimilare (dobândirea experienței - digerare) și acomodare (adaptarea și adaptarea la situații noi, ținând cont de experiență). Ca urmare, clientul are nevoie!